Prima Pagina arrow FSE arrow Politica de coeziune
Politica de coeziune

Ce este politica de coeziune a Uniunii Europene?

 

În preambulul Tratatului de la Roma, semnat în 1957, Statele Membre menţionau necesitatea de „a consolida unitatea economiilor lor în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase prin reducerea diferenţelor care există între diferitele regiuni, precum şi a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate”.


Principiile politicii de coeziune a Uniunii Europene 2007-2013 sunt redate în Orientările Strategice Comunitare pentru Coeziune  (Community Strategic Guidelines), document al Comisiei Europene prin care se stabilesc priorităţile de dezvoltare la nivelul Uniunii, în următoarea perioadă. Aceste priorităţi au fost preluate de Statele Membre în documentele lor strategice, respectiv Cadrul Strategic Naţional de Referinţă şi programele operaţionale.


Perioada 2007-2013 reprezintă o nouă perioadă de programare a instrumentelor structurale  având la bază un set de regulamente  ce conţin prevederi cu privire la domeniile care vor fi finanţate, precum şi la principiile aplicabile şi mecanismele de gestionare şi implementare a fondurilor. 

Fondul Social European este unul dintre fondurile structurale create pentru a reduce diferenţele de dezvoltare existente între Statele Membre şi regiunile Uniunii Europene şi de a le ajuta să atingă un nivel de trai cât mai ridicat.

Fondul Social European este primul fond structural constituit şi reprezintă instrumentul financiar prin care se implementează Strategia Europeană de Ocupare, având ca obiectiv crearea de locuri de muncă mai bune şi furnizarea de abilităţi şi competenţe superioare persoanelor angajate sau celor aflate în căutarea unui loc de muncă.

În perioada de programare 2007-2013, la nivelul Uniunii Europene, pentru FSE sunt alocate aproximativ 75 mld. €, pentru proiecte destinate dezvoltării capitalului uman şi creşterii participării pe piaţa muncii.

Această sumă este suplimentată cu contribuţia proprie, din surse publice sau private, diferită în funcţie de obiectivul căruia îi aparţine fiecare Stat Membru sau regiune a Uniunii Europene. România va asigura o contribuţie proprie de 15%.

 

De ce este necesară politica de coeziune economică şi socială?

  1. Pentru a reduce disparităţile de dezvoltare economică şi socială între statele membre / regiunile UE;
  2. Pentru a îmbunătăţi funcţionarea Pieţei unice;
  3. Pentru promovarea dezvoltării durabile a UE.

 

Care sunt obiectivele politicii de coeziune a UE pentru perioada 2007-2013?

1.    Obiectivul “Convergenţă”

(PIB per capita sub 75% din media UE). În cadrul acestui obiectiv se urmăreşte creşterea economică pentru regiunile rămase în urmă, prin investiţii în dezvoltarea competitivităţii pe termen lung, ocuparea forţei de muncă, dezvoltare durabilă şi dezvoltarea capacităţii instituţionale şi eficienţa administraţiei publice.

2.    Obiectivul “Competitivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă”

(pentru regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergenţă). În cadrul acestui obiectiv se urmăreşte anticiparea şi promovarea schimbărilor economice din zonele industrializate, prin sprijin acordat întreprinderilor (în vederea anticipării şi promovării schimbărilor în zonele industriale, urbane şi rurale) şi persoanelor (pentru a anticipa şi a se adapta la schimbări, prin eliminarea şomajului, promovarea calităţii şi productivităţii muncii şi incluziunea socială).

3.    Obiectivul “Cooperare Teritorială Europeană"

(pentru regiuni, judeţe şi zone transnaţionale). În cadrul acestui obiectiv se urmăreşte întărirea cooperării la nivel transfrontalier, transnaţional şi interregional.
 

Care sunt instrumentele structurale ale Uniunii Europene?

Pentru perioada 2007-2013, Uniunea Europeană a alocat 336 mld. euro pentru politica de coeziune. Instrumentele Structurale sunt reprezentate de fondurile structurale şi fondul de coeziune şi sunt instrumentele financiare prin care UE acţionează pentru eliminarea dezechilibrelor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.  

Instrumentele structurale sunt:

 

Adiţional instrumentelor structurale, în vederea reducerii decalajelor între regiuni, Uniunea Europeană pune la dispoziţia Statelor Membre alte două fonduri nerambursabile:

  • Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR)
  • Fondul European pentru Pescuit (FEP)

În perioada 2007-2013, toate regiunile de dezvoltare ale României sunt eligibile pentru asistenţă financiară nerambursabilă acordată în cadrul obiectivelor Convergenţă şi Cooperare Teritorială Europeană.

 

Care sunt programele operaţionale ale României?

Pentru perioada 2007-2013 României i-au fost alocate 19,667 miliarde euro din Fondurile Structurale şi de Coeziune ale Uniunii Europene.
   
 ObiectivProgram Operaţional (PO)Procent sume alocate din bugetul totalInstrument StructuralAutoritatea de Management a Programului Operaţional (PO)

 Convergenţă    

 1. POS Transport

 23%

Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională

Ministerul Transporturilor şi Infrastucturii

 2. POS Mediu

 23%

Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională

Ministerul Mediului

3. PO Regional (POR)

 19%

Fondul European de Dezvoltare Regională

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei

4. POS Dezvoltarea Resurselor Umane

 18%

Fondul Social European

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

5. POS Creşterea Competitivităţii Economice

 13%

Fondul European de Dezvoltare Regională

Ministerul Finanţelor Publice

6. PO Dezvoltarea Capacităţii Administrative 

 1%

Fondul Social European

Ministerul Administraţiei şi Internelor 

 7. PO Asistenţă Tehnică

 1%

Fondul European de Dezvoltare Regională

Ministerul Finanţelor Publice

 Cooperare Teritoriala

 8-13. PO Cooperare Teritorială

 2%

Fondul European de Dezvoltare Regională

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei  (excepţie: Programul de cooperare teritorială europeană transfrontalieră Ungaria – RomâniaAutoritate de Management este Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria).

Ultima actualizare ( Thursday, 29 January 2009 )