Educaţia
Creşterea investiţiilor în educaţie şi formare profesională iniţială generează cele mai importante câştiguri în participarea ulterioară a individului pe piaţa muncii. În acelaşi timp, evoluţiile în timp demonstrează faptul că orice creştere a nivelului de pregătire profesională a forţei de muncă constituie un important factor de creştere economică. În acest context, Fondul Social European sprijină investiţiile în educaţie, la programele finanţate din FSE putând avea acces şi persoanele care au abandonat şcoala timpuriu, în programe de tip „educaţia de a doua şansă”, sau cele ale căror performanţe şcolare sunt precare, prin programe de tip „şcoala după şcoală”. Un sistem educaţional de calitate reprezintă premisa unei performanţe sporite pe piaţa muncii, în condiţiile în care aderarea României la Uniunea Europeană şi, implicit, la piaţa unică, impune un nivel crescut al competenţelor. Din acest motiv, extinderea şi diversificarea formelor de învăţare, asigurarea de abilităţi şi competenţe care să crească şansele de ocupare şi să faciliteze adaptarea rapidă a absolvenţilor la exigenţele locului de muncă, reprezintă priorităţi ale POS DRU în cadrul Axei prioritare 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” şi Axei prioritare 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”. |
|
| Ultima actualizare ( Saturday, 19 April 2008 ) |
| Următor > |
|---|









